Ultima haltă pentru Pelici? „Dacă nu iese bine cu Dinamo, plec!”

Ultima haltă pentru Pelici?
  • Publicat:
  • Actualizat:

Antrenorul echipei FC Brașov, Alexandru Pelici, a anunțat, vineri, într-o conferință de presă, că va demisiona în cazul în care formația ardeleană nu obține un rezultat bun în partida din deplasare cu FC Dinamo, programată, duminică, în cadrul etapei a XIII-a a Ligii I.

După jocul din Cupa României cu Viitorul Constanța am intenționat să plec. Eu am venit la Brașov cu sufletul deschis să fac treabă. Nu sunt genul de om care să țină de scaun, iar în momentul în care șansele sunt mici și cineva trebuie să plătească, eu mă ridic și plec. Las locul altcuiva care poate face mai mult decât mine. Sincer, am fost plăcut suprins de reacția jucătorilor de la finalul partidei cu Viitorul. Ei sunt cei care m-au determinat să revin și am făcut o înțelegere cu ei să dăm totul pentru un rezultat bun la Dinamo. Dacă nu va ieși bine, voi lăsa locul altcuiva„, a spus Pelici.

El este convins că FC Brașov poate obține un rezultat pozitiv în partida cu Dinamo. „Putem scoate punct sau puncte la Dinamo. Mergem să ne jucăm șansa, pentru că ne aflăm într-o situație foarte grea și avem nevoie de puncte pentru a scoate echipa din zona fierbinte a clasamentului„, a declarat antrenorul.

Pelici a adăugat că îl deranjează atunci când el sau jucătorii lui sunt huiduiți din primul minut al unui meci. „Eu nu am venit la Brașov nici să fiu huiduit, nici să fiu înjurat, ci doar să fac treabă. Demisia i s-a cerut și lui Victor Pițurcă și iată că echipa a ajuns la baraj. Este normal ca suporterii să fie supărați pentru rezultate, dar nu mi se pare normal ca jucătorii să fie înjurați încă din minutul 1 al meciului, așa cum s-a întâmplat în partida cu Viitorul. Prestația nostră din prima repriză a fost penibilă, dar în repriza secundă ne-am creat trei-patru ocazii clare de gol„, a menționat Pelici.

La rândul său, fundașul Alexandru Vagner a declarat că în meciul cu Dinamo, jucătorii vor juca și pentru antrenorul Alexandru Pelici. „Vom juca și pentru antrenor în meciul cu Dinamo. Nu este normal să se schimbe antrenorii după doar câteva etape. Știm că vom avea un meci greu, dar noi vom da totul pe teren pentru a scoate puncte în meciul cu Dinamo„, a explicat Vagner.

Echipa FC Brașov întâlnește, duminică, de la ora 21.30, în deplasare, formația Dinamo, într-o partidă contând pentru etapa a XIII-a a Ligii I.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
”Veste bună pentru Horațiu Moldovan”. Anunțul venit din Spania
”Veste bună pentru Horațiu Moldovan”. Anunțul venit din Spania
Meteorologii Accuweather anunță o vară istorică în România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva în ultimii ani. Cum va fi vremea pe litoral?
Meteorologii Accuweather anunță o vară istorică în România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva în ultimii ani. Cum va fi…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
ANCHETĂ. Scoici cu substanţe cancerigene şi metale grele, la restaurante. Pescarii le adună din zone interzise
ANCHETĂ. Scoici cu substanţe cancerigene şi metale grele, la restaurante. Pescarii le adună din zone interzise
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
Revenire de senzaţie a unuia dintre Rockefellerii României! Decizia importantă luată de milionarul român
Revenire de senzaţie a unuia dintre Rockefellerii României! Decizia importantă luată de milionarul român
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Devine obligatoriu în România din 1 iulie. Decizie pentru proprietarii de locuințe
Devine obligatoriu în România din 1 iulie. Decizie pentru proprietarii de locuințe
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Halep, în fața unei întrebări extrem de incomode: scenariul care prinde contur în cazul Simonei ANALIZĂ
Halep, în fața unei întrebări extrem de incomode: scenariul care prinde contur în cazul Simonei ANALIZĂ
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×